Isa

Sambata am fost la prima noastra nunta englezeasca. Mirii au fost vecinii nostri de alaturi: Will implineste 30 anul asta si Leti a implinit 19 prin mai. S-a casatorit la 19 ani, omg! Aici insa nu e nimic iesit din comun, iar ea este destul de matura pentru varsta ei, serioasa si cu capul pe umeri.

In fine, eu eram foarte curioasa si de-abia asteptam. Cununia religioasa incepea la 15.30. Desi m-am straduit din toate puterile sa ajungem la timp, am intarziat, desigur. Prietenii stiu de ce Adica nu de ce, pur si simplu ma stiu pe mine. Desigur, nu am fost eu de vina. Dar dimineata a fost haotica, am fost la coafor, la cumparaturi, plus lucrurile obisnuite, dat sa pape Lisei, iar cand a venit vorba sa ne aranjam, acum suntem doua fete, deci dureaza si mai mult. Intr-un final am plecat de acasa pe la 15.35, la naiba. Will ne zisese ca dureaza aproape o ora, dar oricum, ma ofticam ca nu prindem tot. Dani a zis ca nu trebuie sa ii intrebe unde este biserica, se uita pe internet si il ghideaza telefonul lui magic, desi are un GPS minunat. Nu mai zic nimic, pornim in tromba si la un moment dat intra pe o strada ‘nu stiu cum Close’ si zice ca pe strada asta e. Mie mi s-a parut dubios, ‘Close’ inseamna infundatura, adica strada se termina brusc la un moment dat. Pe strazile astea de obicei sunt doar case si tot ca de obicei bisericile sunt undeva la strada, cu curte mare, cimitir, nu ascunse printre locuinte. Ajungem la capatul strazii, desigur, nici o biserica. ‘Stai sa ma mai uit o data’ zice Dani. ‘Aa, la naiba, aici sta the reverend’. Adica preotul. M-a apucat un ras isteric. Mi se parea fff funny ca noi in loc sa fim la biserica eram la popa acasa. Lui nu i se parea la fel de amuzant.

Din fericire locul unde trebuia sa ajungem nu era departe. Biserica era foarte mare, impresionanta si ticsita de invitati. Am gasit si noi locuri undeva in spate, dar nu vedeam nimic de coloane. Asa ca ne-am mutat undeva pe o latura unde erau scaune-scaune, nu bancute, si unde nu statea nimeni. Ne-am prins noi ca era locul unde se jucau copiii, erau intr-un colt cateva galetuse pline cu jucarii, fiecare biserica are un loc special amenajat pentru asa ceva. Minunat, am pus-o pe Lisa pe jos si i-am dat o galetusa. A fost asadar foarte cumintica. Mai erau bebelusi pe acolo, inclusiv o fetita de 2 luni, care plangea aproape in continuu. Mult prea devreme pentru galetuse in cazul ei. Chiar cand am ajuns isi spuneau juramintele. Leti plangea cu sughituri, se auzea cum suspina printre cuvinte, atat era de emotionata. O mireasa fericita. Dupa ce i-a declarat sot si sotie a tinut preotul un discurs cam pompos despre casatorie si dragoste. Ce zicea nu era rau, dar intonatia era oarecum rece. Am retinut ca ‘love is not just a wonderful and pleasant feeling, love is patient and love is kind’. Very wise, as spune. S-a dovedit ca locurile nostre izolate erau minunate, in fata noastra la cativa pasi era o masa, iar mirii, domnisoarele si cavalerii de onoare s-au asezat acolo pe rand si au semnat, cum se semneaza la noi la primarie. Asa ca am prins si noi cateva ipostaze bune:

Aa, la ei domnisoarele de onoare nu numai ca sunt imbracate la fel, dar au si coafurile, machiajul si accesoriile identice. Si mai ciudat de atat, cavalerii de onoare au costumele la fel ca al mirelui. Identice-identice. Deci daca nu-l cunosti, il poti confunda cu usurinta cu prietenul lui de pahar. Mi se pare complet nedrept fata de mire, si asa are saracul un rol mult mai neinsemnat decat mireasa. In fine, au semnat toti 6 in registru, plus parintii. Apoi s-a auzit orga cantand marsul nuptial si au iesit cu alai afara. Am mai prins o poza in usa bisericii:

Draguti, nu? A fost o vreme superba, mai ales pentru poze. Au facut sedinta foto afara, in curte, era mult verde si plin de flori. Mi-a placut foarte mult ca in tot timpul cat au stat afara sa faca poze bateau clopotele in ritmul marsului nuptial. Chiar suna a sarbatoare. Dupa ce i-am felicitat si noi am mai stat de vorba cu alti vecini, doua case distanta de noi. Au trei fete adolescente. Si ne-am pozat si noi, fetele

In concluzie, cununia religioasa ne-a placut. Petrecerea de seara in schimb, a fost un dezastru. Nora ne avertizase, ’sa stiti ca nu e ca la o nunta romaneasca, nu e asa de fun’. Iar noi ne gandeam ‘ce asa fun la nuntile romanesti, ce poate fi mai rau’. Dar se poate. Si acolo am intarziat o ora si ceva, Lisa ia cina pe la 6. Noi nu am mancat de seara, ne-am gandit ca mergem la nunta. Ei bine, pe la 7 cand am ajuns tocmai strangeau niste tavi goale. Era bufet suedez, ma rog, englezesc, stiam si noi asta de la Leti si Will, dar nu-mi imaginam ca dupa o ora nu mai raman decat alune si cateva pateute. Plus ca, la nuntile englezesti bautura se plateste individual, fiecare isi cumpara ce vrea de baut de la bar. Ma gandeam, naibii, macar mancare sa fie. In apararea mirilor trebuie sa spun ca de organizare s-a ocupat saraca Leti. Sa organizezi o nunta la 19 ani, mie una nu mi-ar fi iesit nici asa cum le-a iesit lor. Ea s-a ocupat singurica de tot, a facut cum a stiut ea mai bine. Chiar imi era mila de ea, cu o zi inainte de nunta, Will a sters-o la sala si pe ea o auzeam cum da cu aspiratorul, muta mobila, a facut curatanie luna. Will era ceva de genul ‘tu stii ce fel de nunta iti doresti, mie sa imi spui la ce ora sa fiu la biserica’. Si cu toate astea, l-a luat de barbat

Nici locatia nu m-a impresionat. Se numea Masonic Hall, suna foarte pompos, dar de fapt era un restaurant in stil vechi, victorian, cum zic ei. Erau 3 camere: una la intrare unde era barul si cateva masute, in continuarea ei una mica-mica unde fusese mancarea si sala de nunta propriu-zisa. Nu erau suficiente locuri jos pentru cati invitati erau, majoritatea stateau in picioare pe unde apucau. Era muzica, foarte misto muzica chiar, m-a facut sa ma gandesc cat timp a trecut de cand nu am mai fost intr-o disco, dar nu dansa nimeni, in afara de niste copiluti intre 4 si 7-8 ani. Cand am ajuns tocmai se tineau speech-urile. Leti iar plangea cu sughituri. Nu mai avea nici un strop de machiaj pe fata, mi-a parut rau pentru ea pentru ca e o fata foarte frumoasa. Partea buna, ca sa zic asa, este ca la petrecere nu se filmeaza, nu se mai fac poze. Fac invitatii daca vor, dar fotograful de obicei face poze acasa la mireasa inainte de nunta (o idee buna, macar atunci era machiata) si la biserica. Au tinut speech-uri mirii, cavalerii si domnisoarele de onoare. Dupa vreo jumatate de ora a fost dansul mirilor. Nimic deosebit, au dansat imbratisati pe o  melodie lenta de dragoste, Leti plangand in continuare. Se vedea ca sunt amandoi de pe alta planeta, foarte emotionati. Din fericire pentru noi au venit si Nora si Marie cu Jim, am mai stat de vorba cu ei, erau si vecinii de mai devreme. Cele 3 domnisorici ale lor erau fascinate de Lisa, numai cu ea s-au jucat. Dupa vreo doua ore deja ne plictisisem, petrecerea nu parea sa se anime, dar ne-au zis ca mai tarziu dau drumul la karaoke. La nunta, omg! Aici sunt si baruri numai cu karaoke, oribil. Zic oribil pentru ca eu una nu as vrea in veci sa chinui pe cineva cantand. Pe la 9 au taiat si tortul, desi pozitia era oarecum ciudata, cu spatele la invitati. Si nu se anunta ca la noi ‘Taraaa, acum se taie tortul lumee…’. A inceput asa un zvon, ne-a soptit si noua cineva ‘mirii taie tortul’. O idee foarte buna mi s-a parut in schimb ‘guest book’. A venit cineva la noi cu un fel de notebook special si a zis sa scriem ceva din partea noastra. Am aruncat si eu un ochi la ce mai scrisesera altii, majoritatea chestii foarte funny. Cred ca e super sa citesti peste ani toate astea.

Nora se oferise in seara aia sa stea cu Lisa. Planul era sa plece cu ea acasa, iar noi sa ramanem la nunta. Cand am vazut ce distractie nebuna era, am venit si noi acasa, am culcat-o pe Lisa si apoi, doar nu era sa nu profitam de babysitter. Am lasat-o pe Nora la televizor si am plecat si noi in oras. Era prea tarziu pentru un film, am luat in schimb o cina romantica, eram rupti de foame.

A doua zi, duminica, a fost Father’s Day, am coborat cu Lisa, ea tinea felicitarea si eu cadoul pentru Dani. Nu se astepta, discutasem cu cateva zile inainte si eu i-am spus ‘ce Father’s Day, noi suntem romani, la noi nu exista’. Desi am auzit ca acum s-a stabilit si la noi o data pentru asta. Cred ca e dragut sa aiba si taticii o zi a lor.

Si dupa-amiaza am fost la ziua lui Marie. Aici e ea cu tortul:

Este sofer de autobuz, asa ca o colega i-a facut un tort special. In fata scria Marie, intr-o parte Happy Birthday si in cealalta Stagecoach. RATB la noi

A fost foarte dragut, am stat pana tarziu. Aici e Dani cu Lisa: