Isa

Azi la 1 am fost la midwife. Era ora de somn a Lisei, asa ca, desi s-a tinut destul de bine pe pozitii, a adormit pe drum. La intrare in cabinet este un monitor unde iti introduci data nasterii si apare pe ecran numele persoanei care te examineaza si sala de asteptare in care trebuie sa stai pana esti chemat. In acelasi moment doctorul sau midwifa, in cazul meu, stie ca ai venit. Din cauza ca Lisa era adormita, ma rugam in timp ce introduceam datele sa nu fiu nevoita sa urc la etaj, sa o pot lasa sa doarma in carucior. Imi dadeam high five in gand fericita cand am vazut ca este una din salile de asteptare de la parter cand, trecand pe langa receptie, una de acolo ma intreaba: ‘aveti cumva  intalnire cu midwife?’ ‘da’ zic eu. ‘Aaa, va rog frumos sa urcati si sa asteptati la etaj’. ‘Dar, dar pe monitor mi-a aparut ca…’ bolboresc eu cu fata picata. ‘Daaa, stiu, tocmai vroiam sa schimb anuntul…’ La naiba, la naiba, la naiba cu monitoarele si cu anunturile lor.

Mi-a luat 5 minute sa o extrag pe Lisa cu mare grija din carucior fara sa o trezesc. Cred ca inca 5 minute sa urc scarile in spirala cu ea dormind dusa si foarte foarte grea la mine in brate (cred ca numai hainuta ei de iarna are 1kg si motul de la fes cel putin 300g) si cu geanta pe umar. M-am proptit in sfarsit pe un scaun in sala si ma uitam la ea cum doarme, era asa senina si frumoasa, as fi putut sa stau asa toata ziua sa ma uit la ea… Cand se aude brusc in usa un tignal cu sonorul la maxim: ‘Hellooo, Isabelaaa! Hooow are youuu tooodaaay!’ Bineinteles ca pe midwifa vesela o durea in fund de somnul de dupa-amiaza al copilului meu mic. Care, saraca, s-a trezit instant. Noroc ca era la mine in brate si am linistit-o repede, nu a apucat sa intre in panica. ‘Aaa, am trezit-o, imi pare rau…’ si a inceput dupa aia sa vorbeasca in soapta, de nici nu mai auzeam ce zice, desi era evident ca Lisa nu mai dormea.

In fine, i-am dat Lisei sa se joace cu cateva jucarii de acolo ca sa putem discuta linistite. Asta e dragut, ca in fiecare camera au si un colt cu jucarii si carti pentru copii, e o idee minunata. Asa. Mi-a luat tensiunea, foarte buna, nu am avut niciodata probleme cu asta. M-a pus pe pat si m-a pipait putin pe burtica, apoi a ascultat bataile inimii bebelui. A fost prima oara cand le-am auzit si eu, a fost foarte foarte dragut. I-am zis Lisei care se uita in sus la mine ‘auzi? e surioara sau fratiorul tau ‘ Midwifa: ‘yes, it’s a baby!’ Lisa stie ce e baby si a inceput sa se uite in jur sa vada unde e, puiuta. Acum incearca sa zica baby, deocamdata zice doar ‘bei’. Incerc sa o obisnuiesc cu ideea de bebe, i-am luat un bebe de jucarie si am invatat-o sa ii faca draga-draga si sa ii dea kiss. Dar nu e prea fascinata de el, trebuie sa recunosc. Macar nu il smotoceste.

In fine, sa revin la controlul meu. In timp ce imi testa urina adusa de acasa, ma intreaba ‘ai mancat cumva ceva dulce inainte sa vii aici?’ Se intoarce la mine si ridica o spranceana de parca ‘hai, hai, mie poti sa imi spui’ ‘niste… ciocolata?’ M-am trezit gandidu-ma ‘omg, ce bine ca nu am mancat azi ciocolata’ ‘Aaa, am mancat de dimineata paine cu unt si dulceata, daca se pune…’ ‘Da, nivelul de zahar este putin ridicat’. Exact cum mi s-a intamplat si cu Lisa. I-am spus asta, si despre testul de glicemie pe care l-am avut la Saint Cross Hospital si a zis ca daca si la urmatoarele vizite medicale se intampla la fel, va trebui sa refac testul. Asta e. Si sa o las mai moale cu dulciurile, desi chiar nu mananc multe dulciuri. Nici macar ciocolata nu ma atrage. Din cand in cand poftesc la inghetata. Si acum au aparut in magazine aici niste mince pies, sunt niste placintute traditionale de craciun, foarte bune. Off.

Apoi mi-a luat sange pentru alte teste, sindromul Down si spina bifida. Asta a fost cam dificil, aveam o mana intinsa din care imi lua sange si cu cealalta o tineam pe Lisa care intre timp se plictisise de jucarii si era pornita pe un teanc de pliante si formulare pe care il ochise intr-un colt. Nu stiu daca am povestit asta, dar adora sa manance hartie. Rontaie absolut orice prinde de hartie. Cartile din care ii citim, cu pagini groase de carton, sunt rontaite la colturi de parca am avea soareci. I-am luat un puzzle, chiar ii placea sa il facem impreuna. A mancat pe sestache vreo 3 piese si o bucata mare din cutie. Sper sa fie doar o faza, desi dureaza de ceva timp. Nu mai tin minte cat m-a tinut pe mine faza cu mancatul peretilor in copilarie.

Aaa, si vestea buna este ca, in timp ce imi trecea viitoarea programare in notitele mele de graviduta, si-a dat seama ca ecografia de 20 de saptamani era fixata gresit cand as fi avut 24 de saptamani. A sunat si a programat o alta, pe 10 decembrie. Deci cu o luna mai devreme decat era initial. Sper din tot sufletul ca de data asta sa am o placenta cumsecade. Si sa fie totul bine cu bebe, asta in primul rand.