Isa

Lisa – 6 luni

March 16, 2009
6 Comments

p10502221

Sambata Lisa mea a implinit 6 luni. Nici nu-mi vine sa cred. Imi aduc aminte cand era mica – mica, de cateva saptamani, ma uitam la bebelusii de 6 luni si ma gandeam ‘cand o sa creasca si ea asa mare…’ Si uite ca a venit si ziua asta. Am petrecut-o la party pentru ziua Adelei. Ea de fapt astazi implineste 2 anisori, dar a fost sarbatorita sambata. E si ea o dulceata de iti vine sa o mananci, a inceput sa vorbeasca tot mai mult, stie si cuvinte in engleza, si in romana. Nu sta o clipa locului, e ca argintul viu. Si e foarte incantata de Lisa:

p1050173

O pupa, i-a adus jucarii, i-a pus in manuta o bucatica de ciocolata de pe tortul ei. Sper ca vor fi prietene bune. Aici e sarbatorita:

p1050164

Ce mai face Lisa? Are deja peste 7 kg, vinerea trecuta avea 6,9 kg. Mananca 4 mese pe zi, doarme noaptea aproape ca o fetita mare. Adica se mai trezeste doar o data, pe la 4 si apoi se culca la loc pana pe la 8. Tot incearca sa se ridice in fundulet. Raspunde cand o striga cineva pe nume. Raspunde adica intoarce capul in directia respectiva. Zice ‘da’. Se gadila si rade in hohote. Cand ii schimb pampersul si sta pe spate se prinde cu manutele de degetele de la picioare. Ii place foarte tare acum sa isi puna piciorusele pe sus. Ii cand si eu ce ma pricep, imi aduc aminte doar franturi de melodii de cand eram mica, de exemplu doar primele versuri ‘Eu sunt motanul Danila/ De soricei nu-mi e mila’. Si nu mai stiu mai departe :) . Am mai prins cateva nursery tunes, cum le spun ei. Totusi, Lisei ii place cel mai mult cand ii cant ‘In padurea cu alune/ Aveau casa 3 pitici…’ si incepe invariabil sa planga daca aude ‘Old McDonald has a farm…’ Seamana cu tati si mami, nici noua nu ne place McDonalds :) )

Si e fascinata de etichetele de la jucarii. Asta e expresia ei de concentrare maxima:

p1050157

E o dulceata si bucuria noastra.

Aseara Nora si John s-au oferit sa babysit ca eu si Dani sa iesim in oras doar noi doi. A fost prima oara cand am facut asta de cand s-a nascut Lisa. Am fost la film, am vazut Watchmen. O porcarie execrabila, cu scene de violenta, maini taiate, oameni explodand, sange tasnind… Nu stiu daca mi s-a parut asa din cauza ca imi era dor de Lisa si nu ma puteam gandi decat la ea, sau ca era intr-adevar o mizerie de film. Nici Dani nu a fost incantat, totusi. Nora s-a descurcat de minune. Cand am ajuns acasa pe la 11 si ceva seara, Lisa era in patutul ei dormind ca un ingeras, imbracata in pijamalute, papase lapticul. Ne-au zis ca la o ora dupa ce am plecat a inceput sa planga si au plimbat-o cu caruciorul prin living :) Si ca desi era obosita a adormit mai greu, pe la 10 in loc de 9, ca de obicei. Dar recunosc ca mi-a fost foarte greu fara ea. M-am abtinut cu greu sa nu o sun pe Nora sa o intreb ce face. Nora a crescut 4 copii cu brio, nu de ea ma indoiam, dar ma gandeam daca plange, daca nu o sa pape, daca nu o sa doarma. Mama paranoica :) Si apoi mi-a fost ciuda ca am iesit si noi o data si am nimerit la un film de cacao. Mai bine mergeam sa ne imbatam in cluburi si baruri.

noi-3


Boli englezesti

March 11, 2009
2 Comments

De vineri pana ieri m-am simtit rau. Nu puteam manca nimic, nu aveam nici un pic de pofta, plus ca vomitam tot. Eram ametita, ma durea stomacul… Credeam ca e doar o indigestie si asteptam sa treaca, desi nu mancasem nimic diferit de Dani si el era bine. Duminica nu am mai rezistat si am fost la doctor. Sambata si duminica clinica unde suntem noi inscrisi este inchisa, daca ai vreo problema trebuie sa mergi la un spital din apropiere la urgente. Imi era cam rusine sa merg la urgenta pentru o durere de burta, macar daca aveam un cap spart, ceva. Dar nu am mai putut si m-am dus. M-au consultat, mi-au luat sange din deget pentru analize… Nu a durat mult. Mi-au spus ca e un ‘bug’, ca probabil ma voi mai simti asa cateva zile, sa nu-mi fac probleme, se intampla destul de des. Mi-era frica sa nu ia si Lisa asta de la mine, dar au zis ca nu, ea are anticorpi din laptele meu si sistemul bebelusilor imunitar e mai bun. Si ca nici Dani nu poate lua daca ma spal pe maini cand trebuie. Si mi-au dat o sticloanta de o jumatate de kg de sirop, roz, gros, atat de scarbos… Ca un fel de lipici dulceag, oribil. Si cu toate ca m-am chinuit toata duminica sa iau cate doua lingurite o data la 2 ore si luni 2 lingurite o data la 4 ore (intre timp am descoperit cum sa il inghit rapid, fara sa mai simt gustul scarboseniei, dar nu reuseam de fiecare data) tot nu-mi trecea. Luni seara Dani a venit cu o idee geniala, sa imi fac ceai din Babycalm-ul Lisei, adus de Larisoi din Romania. Si incredibil, a functionat ca o potiune magica. Dupa prima cana am dormit si eu ca omul, a doua zi am mai baut toata ziua si azi sunt ca noua. In fine, aproape ca noua. Deci, pentru cine are probleme cu stomacul recomand calduros Babycalm. Habar nu au englezii astia de plante medicinale. Este o sectiune intreaga de ceaiuri in supermarket, dar nu gasesti decat ceai negru, verde, de capsuni, de alte fructe, bla, bla.

Urata boala. Mai e un virus de care am auzit, chiar si o prietena a Mihaelei a avut, se numeste the 48 hours virus. Timp de 48 de ore bietul om vomita si are diaree in continuu. Biata oama, mai bine spus, pentru ca doar femeile se pot imbolnavi de asta. Ceea ce mi se pare total nedrept. As vrea si eu un 48 hours virus pentru barbati care sa ii faca sa gateasca, sa calce rufe si sa spele vase in continuu.


Posted in de toate
Tags: ,

A venit primavaraaaa

March 2, 2009
7 Comments

A venit primavara, si nu doar in calendar. Si ieri a fost o zi frumoasa, dar azi e pur si simplu minunat, soare stralucitor, cald si bine, nici un nor… incredibil pentru vremea englezeasca. Imediat o iesim si noi la plimbare ca fetele :)

Ieri a fost 1 martie. Bineinteles ca centrul Rubgy-ului nu e plin de tarabe cu martisoare si tiganci care vand zambile la suprapret, si pentru prima data imi pare rau a nu e asa. Dani mi-a facut si mie un snur rosu si alb, a venit cu Lisa in brate, mi l-a pus la mana si a zis ca ei doi sunt martisorul. Are si el dreptate din cand in cand :) Ghiocei sunt peste tot, au crescut spontan prin gradini si pe marginile strazilor. Cred ca asta e avantajul cand stai la tara. Excuse me, country side. Si multe flori colorate, de primavara.

p1050130

Au aparut si la noi in gradina cateva, desi nu am plantat nimic. Trebuie sa mergem si noi sa cumparam flori de plantat in gradina, sa invatam sa facem si asta. Nu stiu absolut nimic despre gradinarit, nici am inclinatii in sensul asta, dar e dragut sa ai flori frumoase. De-abia astept sa mai creasca Lisa si sa ii cumparam jucarii sa ne jucam in gradina noastra. Leagan, casuta de papusi, trambulina… Martisorul meu cel mai frumos:

p1050068

Urez si eu tuturor fetelor o primavara minunata, sa fiti frumoase si iubite!