Isa

Trebuia sa scriu un post special pentru fete, pentru ca am cele mai bune prietene din lume. Larisoi si Cristinoi au venit de vineri dimineata (duminica era botezul). Dani a fost sa le ia de la aeroport, Lisa tocmai se trezise, eu eram pregatita de ore bune, de-abia asteptam, cand au aparut. Si desi nu o mai vazusem pe Cristinoi din septembrie si pe Larisoi din iunie, a fost ca si cum nu le mai vazusem de cateva zile. Pur si simplu am reluat firesc relatia de unde ramasesem. Adevarul este ca nici nu ma asteptam sa fie altfel. Bineinteles ca in centrul atentiei a fost Lisa, nu o mai vazusera pana atunci.

I-au adus o gramada de cadouri, nu mai terminau. Trebuie sa o duc sa ii dea gauri in urechi pentru cercelusii foarte draguti. Aici nu se face asta in spital, ei zic ca nu e necesar sa traumatizezi copilul. De parca vaccinarea nu e traumatizanta. Este, si pentru mame, nu numai pentru bebei. In fine, apoi ne-am apucat de facut planuri pentru botez si pentru zilele ce urmau sa vina. M-au ajutat enorm de mult, am gatit impreuna si s-au purtat de parca faceau treaba pentru botezul copilului lor. Si stiu cat de mult a insemnat asta, pentru ca ele sunt ca si mine, nu ne place sa pierdem mult timp in bucatarie. Dar ne descurcam in orice situatie. Si m-au facut sa le apreciez si mai mult.A fost minunat sa le am langa mine, mai ales in momente in care aveam mare nevoie. Cristinoi haioasa cu glumele ei, Larisoi la fel, saritoare si intelegatoare, am ras si ne-am simtit bine impreuna ca pe vremuri. Sunt prietenele perfecte.

Pentru ca vineri si sambata am facut numai cumparaturi pentru botez, am hotarat sa mergem luni sa ne plimbam in voie. De fapt sambata am incercat sa facem si altfel de cumparaturi, dar nu ne-a lasat Lisa. Se incalzise, se plictisise, incepuse sa planga. La un moment dat Larisoi a ramas cu ea sa o plimbe cu caruciorul si eu am intrat cu Cristinoi intr-un magazin cand i-am auzit tignalul inconfundabil de la mare distanta. Asta e, nu a vrut si pace. Noi vroiam sa ne plimbam prin Rugby, unde e adevarat ca nu sunt prea multe optiuni. John si Nora ne-au auzit si atunci John s-a oferit sa ne duca in Coventry, este la vreo 20 de minute de mers cu masina. Pana seara s-a razgandit si ne-a zis ‘Coventry is not good enough for you, I will take you to Birmingham’. La inceput nu am vrut, pana acolo faceam o ora si jumatate. Eu ma gandeam cum o tipe Lisa prin Bullring. Dar John era pornit, asa ca a doua zi la 9 si jumatate era la noi. Cum stabilisem de altfel. Bineinteles, noi nu eram gata, desi ne trezisem de la 7. El a ras si a zis ca englezoaicele, daca stiau ca este vorba de shopping, ar fi fost deja la usa cu o jumatate de ora inainte. Am plecat pe la 10 si jumatate, i-am luat Lisei biberonul, pampers si hainute de schimb. A fost incredibil de cumintica. Pe la 3 si ceva, tocmai cand intrasem intr-un restaurant sa mancam, a inceput sa faca scandal. Nu a vrut in nici un chip biberonul, noroc ca in Anglia, tara civilizata , langa toalete este si un ‘baby change’, un loc special amenajat sa schimbi scutecele copilului, sa il speli, sa ii dai de mancare. Asa ca s-a linistit. Aici deja se intuneca si fetele tot mai shoppuiau:

Ne-am distrat, dar a fost destul de haotic, sunt mult prea multe magazine. Am stat de dimineata pana seara si nu am intrat nici in jumatate dintre ele. Nu chiar pana seara, pe la 4, 4 si ceva eu am inceput sa intru in panica si sa ma agit sa mergem acasa. Vroiam sa ajung pana la 6 cand era urmatoarea ora de papa a Lisei, fusese mult prea cuminte si orice minune nu dureaza prea mult . Oricum, si fetele obosisera. John a fost incredibil de rabdator, nu stiu un alt barbat care sa stea o zi intreaga dupa 3 femei sa faca cumparaturi, sa le astepte cuminte la intrarea in magazine, sa le care plasele, toate astea fara sa se planga, fara sa ne grabeasca nici o secunda. Imi tot spunea ‘du-te cu fetele, stau eu cu Lisa’. Dani nu are rabdare cu mine la cumparaturi nici o ora. Hai, poate o ora. Doua, daca cumpara ceva si pentru el. Seara am ajuns acasa obosite, dar victorioase:

Lisei ii scapase un botosel cand am scos-o din carucior.

Nu-mi venea sa cred ca deja trecusera cele 4 zile si fetele trebuiau sa plece. Imi doream atat de mult sa mai poata ramane, atat de mult incat… aproape ca mi s-a indeplinit dorinta . Aveau avionul la 8 dimineata, au plecat de acasa pe la 5. Din pacate a fost un accident pe autostrada si timp de 50 de minute au stat pur si simplu pe loc. Au ajuns cu 10 minute prea tarziu pentru check in. Si pentru 10 minute englezoii rai nu le-au lasat sa se imbarce. Au pierdut avionul si au trebuit sa mai stea o zi. Erau ff suparate de dimineata. Ma simteam vinovata, venisera la noi si acum au trebuit sa sune la birou sa anunte ca ajung a doua zi, sa cheltuiasca alti bani si asa mai departe. Nu au vrut sa se mai intoarca la noi, le era frica sa nu se intample la fel in dimineata urmatoare. S-au cazat la un hotel langa aeroport si… au plecat sa viziteze Londra. Pe la 5-6 dupa-amiaza erau deja foarte bine dispuse, au fost si la Muzeul figurilor de ceara, s-au plimbat, erau foarte incantate. Mi-au zis: ‘nu pot sa cred ca esti aici de 6 luni si nu ai fost inca la Londra’. Da, nici mie Astept sa mai creasca Lisa. 

In concluzie, le iubesc tare, tare mult, sunt cea mai norocoasa din lume ca imi sunt prietene si imi e tare dor de ele. De-abia astept sa le vad din nou.